Ciulacu Marian Toni: JOACA SI ATENTIA FAMILIEI, CEA MAI IMPORTANTA TERAPIE

Si nu uitati, mai important decat orice terapie, este joaca. Faptul ca familia mea m-a tratat tot timpul ca pe un copil normal si m-a pus sa fac toate lucrurile specifice fiecarei varste, de-a lungul timpului, m-a facut copilasul fericit din ziua de azi. Desi stiu ca este un lucru foarte greu de facut de catre adulti si ca de multe ori pare ca “nu faci nimic”, "cand sunt atatea alte lucruri de facut in jur", pentru mine timpul petrecut alaturi de membrii familiei este cel mai important. Asa ca parinti, tratati joaca cu copilasii vostrii (indiferent de starea lor de sanatate) cu prioritate, chiar daca in urma raman poate multe lucruri nerezolvate. Pentru parintii mei zambetul, chiuitul dar mai ales pupicul meu de multumire la fiecare activitate in care sunt implicat alaturi de ei reprezinta puterea de a merge mai departe.

Traditionala joaca “Cu ligheanul” inca de cand eram foarte micut, ma ajuta sa stau in fundic, sa ma obisnuiesc cu miscarea, sa apuc de marginea lui.

Culori, multe culori, la joaca cu fratiorul meu.

“Cucu‘bau”! Incercam sa stam in patut, in fundic si sa ne tinem de bare. Foarte, foarte greu, dar cand face mami, “Cucu’Bau”…parca devine mai usor.

In patut, exersam statul in fundic. Merge greu, foarte greu, dar iepurasul ma sustine.

“Ce-or avea de gand cu mine? Sigur ma vor pune sa fac ceva complicat!”, parca spun, cand exersam in casa statul in scaunelul nou de masina. Preocupat de telecomanda, stau cumintel. Nu acelasi lucru s-a intamplat si in masina, acolo mami a dus mai multa munca de lamurire.

Si ma distrez pe cinste cand ma invata mami sa cant la chitara primita in dar de la tataie. “Deschide manuta, intinde degetelele” imi spune mami mereu.

Invat sa tin cana singur…cand voi fi mare va trebui sa beau apica cu ea.

Si cand vine Mosul…mami ma pregateste mereu pentru el.

Exersez sa devin un bun conducator auto. Practic de mic …Asa….stai sa ajung la schimbatorul de viteze…Multumesc Mosule, pentru cadou.

Ma familiarizez si eu cu calculatorul, sa fiu pregatit sa ma invete nasul sa-l folosesc mai mult, cand voi fi mai mare. De altfel era singura posibilitate sa accept sa stau pe manute si sa tin capul sus…cand ma uitam la “Mowgli”.

Pana la urma reusesc sa stau mai bine in fundic. Si uitati ce sprijin pe mana fac. Inca nu deschid palma, dar mami si cu tati sunt tare mandri de mine. Imi plac ceasurile foarte tare, tocmai am primit unul cadou de la nasul si de la nasa. Si mami ma pune sa il arat la toata lumea, numai ca sa intind si sa ridic manuta singurel.

Iar afara, ma scotea mami in fiecare zi. In leagan nu vroiam sa stau si imi era si frica, dar nu era iesire in parc fara o tura la leagan…

Cu mami aveam mai mult curaj sa ma tin de lanturi…pana la urma o sa reusesc si singur.

La fiecare obiect exersam “apucatul cu manuta”, stanga doar, ca la dreapta nu vreau deloc…inca…

Dar la calut ma convingea mami mai repede si reuseam sa ma tin mai mult…si uneori si cu drapta.

La nisip imi placea cel mai tare, ca ma lasa mami sa ma murdaresc…si pe manute si pe picioruse…de multe ori stateam si cu piciorusele in nisip si luam nisipul cu manuta ca sa umplem galetusa.